Quantcast
Channel: Business Cover
Viewing all articles
Browse latest Browse all 30

Şeful BCE exclude ieşirea Greciei din zona euro

$
0
0

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a respins speculaţiile privind o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, pe fondul problemelor grave cu care Atena se confruntă în acest moment.

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la sediul Fondului Monetar internaţional, după o întrevedere a specialiştilor din cele două instituţii financiare,  citată de Wall Street Journal, Mario Draghi şi-a reafirmat sprijinul pentru Atena.

Cu toţii vrem ca Grecia să reuşească. Soluţia este în mâinile guvernului elen, spune Draghi.

Remarcile lui Draghi au fost făcute în contextul accentuării temerilor în pieţele internaţionale privind un eventual eşec al Greciei de a ajunge la un acord cu partenerii internaţionali pentru continuarea programului de reforme şi accesarea de noi fonduri din împrumutul de 240 miliarde de euro semnat în 2010 cu UE, FMI şi BCE, fără de care ţara ar putea intra în incapacitate de plată.

Draghi a refuzat să comenteze în privinţa reacţiei BCE în cazul falimentului Greciei, spunând că nu doreşte să se gândească la un asemenea scenariu. Grecia a reluat sâmbătă discuţiile tehnice cu principalii creditori externi pe tema reformelor pe care statul elen trebuie să le implementeze pentru a putea accesa noi fonduri din împrumutul de la FMI, UE şi BCE.

Statul mai poate accesa o tranşă în valoare de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor financiar, însă creditorii ţării au condiţionat acordarea banilor de adoptarea unor reforme de austeritate, reforme pe care guvernul condus de Alexis Tsipras refuză să le implementeze pentru a nu împovăra şi mai mult populaţia.

„Nu există întoarcere la liră, drahmă sau orice altă monedă. Este inutil să pariezi împotriva euro. Este inutil să vinzi euro anticipând că se va deprecia”, susținea şeful BCE în august 2012.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 30

Latest Images

Trending Articles